PARTENERI PRINCIPALI

Programul de conformare fiscală aduce majorări de 7% la obligațiile fiscale

    Serviciul Fiscal de Stat își continuă eforturile de consolidare a colaborării cu contribuabilii prin promovarea conformării voluntare și dezvoltarea sistemelor de analiză a riscurilor, pentru a sprijini concurența loială și a preveni fraudele fiscale.

    În cadrul Programului de conformare a contribuabililor, 357 de companii din domeniul transportului și depozitării au fost vizate cu 629 de vizite fiscale, inclusiv la fața locului, pentru verificarea disciplinei de casă și a altor aspecte administrative.

    Monitorizarea desfășurată între iulie 2024 și iunie 2025 a dus la o creștere cu 4% a cifrei de afaceri față de anul precedent. Obligațiile fiscale calculate către Bugetul public național au crescut cu 9%, ajungând la 169,1 mil. lei, iar cele achitate – cu 7%, totalizând 170,6 mil. lei.

    Ponderea impozitelor și taxelor calculate la un leu venit din vânzări a urcat la 0,1021 lei (+32%), iar cea a impozitelor achitate – la 0,1015 lei (+28%). Salariul mediu în domeniu a atins 5 336 lei la 30 iunie 2025, cu 22% (956 lei) mai mult decât la începutul perioadei de conformare.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: