PARTENERI PRINCIPALI

A fost aprobat Programul Național de recuperare a bunurilor infracționale pentru anii 2023-2027

    Joi, 15 decembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Programul Național de recuperare a bunurilor infracționale pentru anii 2023-2027 și Planul de acțiuni privind implementarea acestuia. Hotărârea respectivă a fost votată de 59 de deputați, potrivit comunicatului.

    Scopul programului constă în creșterea eficienței sistemului național de recuperare a bunurilor infracționale, îmbunătățirea comunicării, colaborării și coordonării între autoritățile responsabile și omologii lor din străinătate. Proiectul programului cuprinde nouă capitole, inclusiv analiza situației, obiective, impactul scontat, costurile de implementare, riscuri, autorități și instituții responsabile.

    Potrivit președintelui Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, problema recuperării bunurilor infracționale reprezintă o prioritate în actuala agendă publică și instituțională la nivel internațional și european. Cu toate acestea, modificările legislative operate de-a lungul anilor nu au acoperit toate aspectele care ar îmbunătăți sistemul de recuperare a bunurilor infracționale în Republica Moldova și l-ar face mai eficient. Odată cu implementarea acțiunilor planificate de ordin normativ, funcțional și de capacitare a instituțiilor, țara noastră va obține mai mulți indicatori de impact. Printre cei mai importanți sunt creșterea gradului de identificare și recuperare a bunurilor provenite din infracţiuni de corupţie, din acte conexe corupţiei şi din alte activităţi criminale, indisponibilizate şi confiscate, precum și creșterea ratei de executare a ordinelor de confiscare dispuse în materie penală, iar în cele din urmă – majorarea veniturilor în bugetul de stat.

    „Pentru a consolida capacitățile noastre în a identifica și recupera bunurile infracționale este absolut necesară cooperarea interinstituțională bună, dar și colaborarea eficientă cu instituții similare din alte state, în special, din UE. Totodată, ne dorim să stabilim și un impact social – o parte din banii recuperați să fie redirecționați spre necesitățile sociale ale țării”, a precizat directorul Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: