PARTENERI PRINCIPALI

Memorandum pentru investigarea mai eficientă a cazurilor de mare corupție: consolidarea eforturilor dintre CNA și IPRE

    Un Memorandum de înțelegere a fost încheiat între Centrul Național Anticorupție și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Potrivit documentului, semnat de către directorul CNA, Iulian Rusu şi Iulian Groza, directorul executiv al IPRE, cele două instituții își propun să facă mai eficientă investigarea penală a cauzelor de mare corupție. Astfel, CNA și IPRE vor lucra, în cooperarea cu partenerii de dezvoltare, în cadrul proiectului ,,Asigurarea unui sistem de justiție integru, eficient și independent în Republica Moldova”, scopul general al proiectului fiind consolidarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție din Republica Moldova.

    Memorandumul este încheiat pe un termen de un și patru luni și oferă o platformă utilă pentru creșterea eficienței în investigarea penală a cauzelor de corupție la nivel înalt în Republica Moldova, prin organizarea de vizite de studiu, acordarea asistenței tehnice în procesul de consolidare a capacităților instituționale ale CNA, dar și contractarea de expertiză în contextul investigării cauzelor de corupție la nivel înalt și a infracțiunilor financiare, inclusiv transnaționale.

    Menționăm că, Centrul Național Anticorupție, dar și alți actori instituționali din domeniul justiției, vor coopera în cadrul proiectului „Asigurarea unui sistem de justiție integru, eficient și transparent în Republica Moldova”, finanțat de Fundația Soros Moldova.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: