PARTENERI PRINCIPALI

Modificări la cadrul normativ conex Codului Administrativ, votate în prima lectură. UPDATE: Aprobarea în a doua lectură

    Joi, 9 mai 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în lectura a doua, Proiectul de modificare a unor acte normative, elaborat ca urmare a reorganizării structurii organelor centrale de specialitate ale administrației publice, inițiate în anul 2021, potrivit unui comunicat.

    Documentul prevede modificarea a 250 de acte normative în vederea actualizării și/sau ajustării denumirii ministerelor, precum și a unor autorități/instituții publice reorganizate sau a căror competențe au fost preluate.

    Proiectul a fost susținut cu votul a 54 de deputați și va  intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    ***

    Joi, 26 mai 2022, Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură un proiect de lege, care are scopul de a aduce în concordanță mai multe acte normative cu prevederile Codului administrativ, care au intrat în vigoare la 1 aprilie 2019, potrivit unui comunicat.

    Astfel, au fost votate modificări la Codul funciar, Codul fiscal, Codul vamal, Legea privind accesul la informație, Legea privind administrația publică locală, Legea cu privire la secretul de stat, dar și la alte acte normative.

    Proiectul a fost elaborat de Ministerul Justiției cu scopul de a asigura stabilitatea procedurilor administrative și uniformizarea cadrului legal existent.

    Totodată, intrarea în vigoare a modificărilor legislative propuse va avea drept rezultat îmbunătățirea calității serviciilor publice oferite cetățenilor, asigurarea informării și participării la luarea deciziilor administrative și responsabilizarea autorităților publice.

    Inițiativa legislativă urmează să fie propusă spre examinare în lectură finală.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: