PARTENERI PRINCIPALI

Angajații din sectorul bugetar cu salarii mai mici de 3 500 de lei vor beneficia de plăți compensatorii

    Joi, 26 mai 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat unele măsuri de susținere a salariaților cu venituri mici din unitățile bugetare, potrivit unui comunicat.

    În acest sens, a fost modificată Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în vederea majorării, de la 3100 la 3500 de lei, a cuantumului plății compensatorii.

    La propunerea Comisiei protecție socială, sănătate și familie, proiectul a fost votat în două lecturi.

    Prin urmare, salariații din unitățile bugetare care, după intrarea în vigoare a prevederilor ce vizează majorarea cuantumului plăților compensatorii, vor avea un salariu lunar mai mic de 3500 de lei, calculat pentru o funcție cu durata normală a timpului de lucru, vor beneficia de plăți compensatorii.

    Mijloacele financiare necesare pentru implementarea prevederilor proiectului se estimează în valoare de 136 milioane lei, pentru anul în curs, care vor fi acoperite din fondul prevăzut în bugetul de stat.

    Cuantumul salariului minim garantat în sectorul bugetar se examinează anual, ținându-se cont de valoarea minimului de existență raportat pentru anul respectiv. În anul 2020 valoarea acestuia a constituit 2000 de lei, în anul 2021 – 2200 de lei, iar pentru anul în curs cuantumul a fost stabilit în valoare de 3100 de lei.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: