PARTENERI PRINCIPALI

Guvernul a aprobat Regulamentul privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER

    La 27 aprilie 2022, conform unui comunicat publicat de către Guvern, a fost aprobat Regulament care prevede că 5% din valoarea totală a Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor fi alocate pentru subvenționarea în avans a proiectelor de dezvoltare locală din cadrul Programului LEADER.

    Potrivit documentului, mijloacele financiare vor fi alocate pentru implementarea a două măsuri de sprijin. Mai exact, 20% din valoare subvențiilor vor fi direcționate pentru funcționarea GAL-ului, iar 80% – pentru implementarea strategiei de dezvoltare locală în diverse domenii de acțiuni, precum diversificarea economiei rurale, înființarea noi și crearea locurilor de muncă; achiziționarea echipamentelor și utilajelor; construcția sau modernizarea clădirilor de importanță economică, socială, istorică și culturală ș.a.

    Astfel documentul va asigura o politică durabilă a mediului rural și va contribui la  dezvoltarea economică a teritoriului GAL-urilor în baza dezvoltării parteneriatelor și a implementării strategiilor de dezvoltare locală; consolidarea capacităților și abilităților reprezentanților sectoarelor public, antreprenorial și civic din zonele rurale, dar și îmbunătățirea condițiilor de viață și bunăstare a populației din mediul rural.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: