PARTENERI PRINCIPALI

SIS. Responsabilizarea operatorilor gestionari ai infrastructurii critice în contextul modificării legislației naționale

    Vineri, 8 aprilie 2022, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a notificat operatorii (ministerele, alte autorități sau instituții publice şi persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care au în gestiunea lor obiective incluse în Nomenclatorul naţional al infrastructurii critice), că la 7 aprilie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în a doua lectură Legea privind modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008.

    Astfel, Codul a fost completat cu art.365/4 Încălcarea legislației în domeniul protecției antiteroriste”, care prevede sancțiuni cu amendă pentru încălcarea prevederilor Regulamentului privind protecția antiteroristă a infrastructurii critice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 701/2018, precum și pentru neexecutarea prescripțiilor obligatorii emise în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea testelor antiteroriste, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 996/2018.

    Inițiativa de completare a Codului contravențional a fost înaintată de către Serviciu în vederea responsabilizării operatorilor și persoanelor cu funcții de răspundere la capitolul asigurării eficiente a complexului de măsuri menite să garanteze protecția eficientă a obiectivelor infrastructurii critice, aflate în gestiunea sa.

    Centrul Antiterorist al SIS informează că, în calitate de autoritate națională de specialitate în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, va asigura în continuare un dialog eficient cu operatorii și va acorda suportul necesar în vederea eficientizării proceselor și eforturilor comune pe palierul de contracarare a riscurilor în adresa infrastructurii critice.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: