PARTENERI PRINCIPALI

Gospodăriile țărănești inactive vor fi radiate din registrele autorităților publice locale

    Joi, 10 martie 2022, proiectul de lege, care stabilește procedura de radiere a gospodăriilor țărănești inactive din registrul gospodăriilor țărănești și din registrul fiscal de stat, a fost adoptat cu votul a 81 de deputați, potrivit unui comunicat.

    Documentul mai prevede că fondatorii gospodăriilor țărănești vor fi scutiți de declararea și plata contribuțiilor de asigurări sociale de stat în taxă fixă, dar și majorărilor de întârziere și amenzilor calculate, în cazul în care nu au realizat venitul anual în mărime de peste două salarii medii lunare pe economie.

    Vor fi considerate inactive gospodăriile țărănești care nu au înregistrat nicio activitate economică în perioada 1 ianuarie 2019 – 1 ianuarie  2022.

    Сirca 75 la sută dintre gospodăriile țărănești cad sub incidența acestei legi: din 116 mii gospodării țărănești, doar 30 mii sunt considerate active.

    Conform Sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat, sunt luate la evidență fiscală 116495 gospodării țărănești (de fermier), dintre care doar 0,7 la sută sunt plătitori de TVA. Totodată, doar 320 dintre ele au înregistrate echipamente de casă și control, iar 9,5 la sută au înregistrate conturi.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: