PARTENERI PRINCIPALI

Finanțarea Republicii Moldova în valoare de 60 mil. EUR pentru gestionarea crizei energetice

    Marți, 14 decembrie, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de Hotărâre cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind „Contractul de consolidare a statului și rezilienței pentru Republica Moldova”, potrivit unui comunicat.

    Suportul bugetar va fi oferit sub formă de asistență nerambursabilă.

    Acordul prevede acordare unui grant în valoare de 60 milioane euro pentru gestionarea crizei din sectorul energetic. Mijloacele financiare vor fi debursate anul curent, într-o singură tranșă.

    Scopul principal al suportului respectiv este atenuarea impactului socio-economic urmare a creșterii prețurilor la gazele naturale, sporirea capacității Guvernului de a furniza servicii personalizate grupurilor vulnerabile, precum și redresarea socio-economică pe termen lung, securitatea energetică și tranziția energetică în Republica Moldova.

    Acordul va fi semnat pe data de 15 decembrie în cadrul summitului Parteneriatului Estic, la Bruxelles. Din partea Republicii Moldova acordul va fi semnat de către Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar din partea Comisiei Europene, de către Oliver Varhelyi, Comisarul european pentru vecinătate și extindere.

    Decizia de finanțare aferentă suportului bugetar „Contractul de consolidare a statului și rezilienței pentru Republica Moldova” a fost adoptată de către Comisia Europeană la data de 10 decembrie 2021.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: