PARTENERI PRINCIPALI

Curtea de Apel din Haga a repus compensația acționarilor Yukos în valoare de 50 miliarde de dolari

    Curtea de Apel din Haga a casat hotărârea primei instanțe din 2016 care nu a recunoscut hotărârea arbitrală pronunțată în aceeași cauză în iulie 2014. Prin Hotărârea pronunțată inițial, Federația Rusă a fost obligată să achite o compensație în mărime de 50 mlrd. $ acționarilor companiei OAO YUKOS.

    Amintim că în 2016, instanța de fond nu a recunoscut hotărârea arbitrală din motiv că instanța de arbitraj nu era competentă. Cazul se baza pe un tratat energetic semnat de Rusia, dar neratificat. Ministrul de Justiție a Federației Ruse a declarat că Rusia va depune recurs și a acuzat instanța de apel de la Haga de faptul că „nu a ținut cont de utilizarea nelegitimă de către foștii acționari Yukos a Tratatului Carta Energiei care nu a fost ratificat de Federația Rusă”.

    “Federația Rusă își va apăra în continuare interesele sale legitime și va contesta decizia la Curtea Supremă a Olandei”, a declarat ministrul.

    La moment, suma de 50 mlrd. $ este cea mai mare compensație atribuită într-un dosar de arbitraj comercial.

    Hotărârea arbitrală are 615 pagini și poate fi accesată aici.

    Reacția acționarului Hodorkovsky poate fi vizionată aici: https://www.youtube.com/watch?v=89O3QUIotcI

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: