PARTENERI PRINCIPALI

Canal telegram – Practica CSJ

    Devine tot mai incotestabil în spațiul juridic autohton faptul că practica Curții Supreme de Justiție este un izvor de drept important. Prin interpretările sale și deciziile pe cazuri individuale, Curtea ghidează instanțele inferioare cum să aplice uniform normele de drept.

    Datorită importanței subiectului, despre rolul practicii judiciare ne vom pronunța într-un articol separat. Scopul prezentului comunicat constă în lansarea unui nou proiect – Practica Curții Supreme de Justiție pe telegram.

    Autorul proiectului își propune să publice periodic rezumate ale deciziilor CSJ (3-6 rezumate săptămânal) selectate potrivit principalelor tendințe ale Curții pe cauze civile și comerciale. La fel, pentru unele subiecte sensibile se vor publica compilații de decizii pe o materie concretă cu adnotații din partea autorului și ai altor profesioniști.

    Rezumatele sunt axate în principal pe (i) problematica cauzei (ii) abordarea/interpretarea problemei de către Curte. Astfel, rezumatele sunt structurate într-o formă comodă pentru a fi citite chiar și de pe telefon (fără copy-paste-uri din decizie).

    Orice propunere privind activitatea canalului este bine-venită în comentarii pe Facebook la postarea privind lansarea canalului sau în privat autorului (la fel pe facebook sau pe email triboilaw@gmail.com).

    Link pentru abonare la canal: https://t.me/practicaCSJ

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: