PARTENERI PRINCIPALI

Cetățenii străini vor fi protejați prin lege de expulzarea abuzivă

    La data de 22 decembrie 2021, Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Legii nr. 200 din 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova. Documentul a fost elaborat în urma unei hotărâri adoptate de  Curtea Constituțională în 2020, care a constatat că  unele prevederi din Legea privind regimul străinilor sunt neconstituționale și încălcă drepturile omului.

    Astfel, potrivit prevederilor legii, o persoană străină putea fi declarată indezirabilă fără a fi menționate motivele care stau la baza acestei decizii. De asemenea, persoana străină putea fi expulzată chiar dacă existau temeri justificat că viaţa îi era pusă în pericol sau că  va fi supusă torturii, tratamentelor inumane sau degradante. Existența acestor prevederi a permis, în luna septembrie 2018, expulzarea profesorilor turci, fiind încălcate, în acest fel, toate garanțiile oferite acestora de dreptul național și internațional.

    Modificările propuse astăzi de Guvern vor obliga autoritățile publice să întocmească un rezumat sumar, în care să fie indicate motivele pentru care o persoană străină este declarată indezirabilă, precum și să informeze persoana despre motivele care au stat la baza acestei decizii. Astfel, va fi asigurat dreptul pentru prezentarea punctului de vedere al persoanei şi combaterea argumentelor autorităților, aşa cum prevede şi Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale.

    Totodată, va fi exclusă posibilitatea îndepărtării sau expulzării persoanei străine dacă există temeri justificate că viața  acesteia este pusă în pericol sau că aceasta ar putea fi supusă  torturii, tratamentelor inumane sau degradante în statul în care urmează să fie expulzată.

    Proiectul de lege poate fi consultat aici.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: