PARTENERI PRINCIPALI

CSE: Cetățenii vor primi compensații retroactiv, în cazul majorării gradului de vulnerabilitate energetică

    Vineri, 20.01.2023, Guvernul Republicii Moldova a informat faptul că persoanele care beneficiază de compensații din partea Guvernului la energie electrică și gaze naturale vor primi ajutor suplimentar pentru plata facturilor, în cazul majorării gradului de vulnerabilitate energetică. Compensațiile suplimentare vor fi achitate retroactiv, de la data înregistrării cererii pe portalul guvernamental compensatii.gov.md. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița.

    Potrivit Dispoziției  CSE,  Ministerul Muncii și Protecției Sociale va transfera în avans 50 milioane lei, din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, către SA „CET-Nord”. Mijloacele financiare vor fi utilizate în scopul achitării compensațiilor acordate consumatorilor vulnerabili, pentru perioada ianuarie – februarie 2023. SA „CET-Nord” va raporta lunar mărimea compensațiilor acordate și va restitui soldul rămas, în cazul în care suma avansului va depăși valoarea totală a compensațiilor acordate.

    O altă decizie a CSE vizează acoperirea costurilor legate de funcționarea centrelor de plasament temporar pentru refugiați.  În acest scop, Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de intervenție a Guvernului mijloace financiare în sumă de 2159,4 mii lei către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: