PARTENERI PRINCIPALI

CSJ. Dispoziția „Cu privire la instituirea grupului de lucru pentru achizițiile publice”: act administrativ individual sau normativ?

    Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, soluționând un conflict de competență, a reținut că diferențierea între actele administrative normative și actele administrative individuale se realizează, atât în funcție de obiectul lor, cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică.

    Astfel, actele normative sunt acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați, în timp ce actele individuale sunt acea categorie de acte care urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept.

    La caz, Dispoziția Primarului ,,Cu privire la instituirea grupului de lucru pentru achizițiile publice” stabilește expres cercul persoanelor care participă în grupul de lucru pentru care produce efecte juridice, nu se aplică unui număr nedeterminat de situații identice, ci indică expres cazurile și situațiile concrete de aplicare a actului administrativ.

    Or, din conținutul însăși a actului administrativ contestat se denotă faptul că acesta este îndreptat față de subiecți determinați incluși în grupul de lucru pentru achizițiile publice, în privința cărora s-au produs efectele juridice, respectiv, acesta nu este un act normativ în sensul prevăzut de art. 12 din Codul administrativ, dar constituie un act administrativ individual.

    :: Încheierea CSJ nr. 2ac-60/22 din 20 aprilie 2022

    Av. stagiar, drd. Alina Gaja
    Redactor-șef JMD

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: