PARTENERI PRINCIPALI

GALA JURIDICE MOLDOVA 2023

    Pentru prima data JURIDICE MOLDOVA organizează GALA JMD, scopul căreia este de a întruni într-un eveniment unic reprezentanții din profesiile juridice, organele decizionale ale țării, precum și mediul de afaceri.

    Acest eveniment se datorează partenerilor Galei

    Cu suportul: USAID, Sweden și UK Aid – care au sprijinit organizarea Conferinței IP law in the AI era (makers vs lawyers) – a se vedea Agenda Galei.

    Partener general Gala: Grupul financiar Bancassurance 

    Parteneri Gala: Gladei & Partners, COVALI Litigation & Arbitration, COBZAC & Partners, BIVOL & Asociații.

    Parteneri strategici: COR & MEDIACOR, Castel MIMI, Sandro Livv, Agenția de Creație TRIB.

    Parteneri instituționali: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept USM, Ministerul Justiției, Procuratura Generală a Republicii Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Justiției, Uniunea Avocaților din Moldova, Centrul de Instruire a Avocaților din Republica Moldova.

    Evenimentul va avea loc în incinta Mediacor (locația) și va fi împărțit în două părți.

    AGENDA Preventivă

    Partea I: Pre-party in law style (sala de conferințe Mediacor)

    15:00 Înregistrarea participanților & Welcome coffee 

    15:30-17:30 Deschiderea și Conferința IP law in the AI era (makers vs lawyers)
    Discursuri la deschidere:
    – Reprezentanți din partea USAID, Sweden și UK Aid;
    – Vasili Braga, Director COR;
    – Dr. hab. Serghei Brînza, Decanul Facultății de Drept, USM;
    – Vlad Bercu, coordonator JURIDICE MOLDOVA

    Speakeri invitați:
    Makers: Vasili Braga, Director COR; Vitalie Eșanu, Founder & CTO la Soofragio; Marina Peticî, Project Manager Mediacor; reprezentant AI în Acțiune.
    Lawyers: Irina Buzu, consiliera viceprim-ministrului pe probleme legate de AI; dr. Andrei Săvescu, expert din România pe Cyberlaw; Maxim Macovei, avocat ERA; Vlad Bercu, avocat MELNIC | BERCU Legal Advisors.

    17:30-17:45 Coffee break

    17:45-18:45 Masă rotundă Reglementarea tranzacțiilor valutare în contextul reformelor legislative

    Speakeri invitați: Vasile Corniță, Director Bancassurance; Gicu Bloșenco, avocat ERA; Dr. Vladimir Plamarciuc, avocat și formator INJ, reprezentantul Băncii Naționale a Moldovei. 

    18:45-19:00 Coffee break

    19:00 GALA JMD (pavilion Mediacor)

    1. Discursuri de deschidere:
    Dr. Igor Șarov – Rectorul Universității de Stat din Moldova;
    Dr. hab. Serghei Brînza – Decanul Facultății de Drept USM;
    Vasili Braga – Director COR;
    Dr. Stanislav Copețchi – Secretar de Stat Ministerul Justiției;
    Alexandru Postica -Membru al Consiliului Superior al Magistraturii;
    Ion Munteanu – Procurorul General al Republicii Moldova;
    Dr. Dorin Popescu – Președintele Uniunii Avocaților din Moldova;
    Ecaterina Popa – Directoarea Institutul Național al Justiției;
    Dr. Oxana Novicov – Secretar general Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești;
    Vasile Corniță – Director Bancassurance;
    Dr. Andrei Săvescu JURIDICE.ro coordinator.

    Decernarea Premiilor JMD pentru următoarele categorii: – Hall of Fame

    – Leading Individuals:
    Lawyers: Corporate & Banking; Litigation & Arbitration;
    Judecători;
    Procurori;
    Profesii conexe;
    Instituții și Organizații.

    – Under 30;

    – The Glossa Award;

    – JMD Special awards.

    Comisia de selecție a premianților a fost formată din: dr. hab. Serghei Brînza, Decan Facultatea de Drept USM; Alexandru Postica, membru al Consiliului Superior al Magistraturii; dr. Stanislav Copețchi, Secretar de Stat Ministerul Justiției; Aliona Nesterov, adjunct al Procurorului General Interimar; dr. Dorin Popescu, Președintele Uniunii Avocaților din Moldova; Ecaterina Popa, Directoarea Institutul Național al Justiției; Nina Lozan, Directoarea Centrului de Instruire al Avocaților; dr. Oxana Novicov, Secretar general Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.

    Prezentare surpriză – proiect inedit în domeniul AI-ului dedicat juriștilor.

    Participarea la acest eveniment este strict pe INVITAȚII care vor fi transmise până la data de 5 decembrie. 

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: