PARTENERI PRINCIPALI

Înregistrarea gospodăriilor țărănești ar putea fi efectuată de Agenția Servicii Publice

    Miercuri, 25 mai 2022, Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat avizul la proiectul de modificare a unor acte normative, care se referă la reglementarea înregistrării gospodăriilor țărănești.

    Conform comunicatului, inițiativa legislativă prevede atribuirea competenței de înregistrare a gospodăriilor țărănești (de fermier) Agenției Servicii Publice. În prezent, înregistrarea acestora ține de domeniul de competența primăriilor.

    Proiectul de modificare a Legii privind gospodăriile țărănești și a Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali va fi prezentat pentru dezbateri în plenul Parlamentului.

     

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: