PARTENERI PRINCIPALI

Noi drepturi și restricții în activitatea organizațiilor de creditare nebancare

    Miercuri, 15 iunie 2022, Guvernul a susținut inițiativa legislativă de modificare a cadrului de reglementare a organizațiilor de creditare nebancare (Legea nr. 1/2018), care are drept scop îmbunătățirea activității acestora.

    Conform comunicatului, persoanele care în trecut au fost administratori/deținători ai organizațiilor de creditare nebancare (OCN), radiate din Registru, nu vor avea permisiunea de a fi administratori/deținători la OCN-uri noi.

    Față de membrul organului executiv sau conducătorul sucursalei/oficiului secundar va fi inclus un nou criteriu de calificare, cel al reputației, care se referă la bună credință, integritate și profesionalism.

    OCN-urile, pe lângă dreptul de a constitui sucursale şi/sau oficii secundare care se notifică Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), vor avea dreptul și de a lichida sucursalele.

    De asemenea, autoritatea de supraveghere (CNPF) va putea suspenda pentru o perioadă de până la 2 ani activitatea OCN-ului. Pe perioada suspendării, OCN-ul rămâne subiect al legii obligat să se conformeze cerințelor, iar autoritatea de supraveghere va înregistra reluarea activității după ce acesta înlătura încălcările pentru care i-a fost suspendată activitatea.

    La fel, s-a aprobat modificarea articolului ce vizează auditul obligatoriu. Astfel, situațiile financiare individuale ale OCN-ului vor putea fi auditate și în alte scopuri decât cele stabilite de legislație. Acesta va putea fi desfășurat separat sau concomitent cu auditul situațiilor financiare, de aceeași sau de o altă entitate de audit. De asemenea, OCN-urile vor fi obligate să prezinte CNPF raportul auditorului privind situațiile financiare anuale.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: