PARTENERI PRINCIPALI

Un nou proiect de lege care va permite instrumentarea cauzelor penale în lipsa persoanei

    Miercuri, 25 mai 2022, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Sergiu Litvinenco a anunțat că Ministerul Justiției va expedia Guvernului un proiect de modificare a unor acte normative, astfel încât să fie permisă instrumentarea cauzelor penale în lipsa persoanei, dacă aceasta în mod vădit se eschivează de la acțiunile desfășurate de organele de drept.

    Ministrul Justiției a menționat că proiectul vine cu mai multe elemente noi. De exemplu, în situația când învinuitul a dispărut, sustrăgându-se de la urmărirea penală, sau locul aflării lui nu este stabilit ori nu este posibil asigurarea prezenței acestuia, finalizarea urmăririi penale se va verifica și autoriza de către un judecător de instrucție la solicitarea procurorului, care va dispune finalizarea urmăririi penale în absența învinuitului, prezentând copia ordonanței de punere sub învinuire contra semnăturii apărătorului ales sau celui care acordă asistență juridică garantată de stat. Totodată, finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului va fi posibilă doar dacă se întrunesc mai multe condiții cumulative, indicate expres în textul proiectului de lege.

    De asemenea, la examinarea demersului respectiv, judecătorul de instrucție nu se expune pe fondul cauzei și nici asupra vinovăției sau nevinovăției învinuitului ori asupra încadrării juridice a faptei ce i se impută. Rolul judecătorului de instrucție în acest proces este de a verifica că locul aflării învinuitului nu poate fi stabilit și au fost întreprinse măsurile de căutare a acestuia. Ulterior, va constata că fără a recurge la mecanismul de finalizare a urmăririi penale în absența învinuitului, urmărirea penală se tergiversează în mod nejustificat.

    Ministrul a mai spus că proiectul vine și cu un șir de garanții procesuale. Și anume, persoana condamnată în lipsă poate solicita reluarea examinării cauzei penale, dacă va depune personal sau prin apărător o cerere în acest sens către organele competente. Astfel, se garantează dreptul persoanei la un proces echitabil și dreptul de a se apăra.

    După emiterea sentințelor judecătorești de condamnare, în situația în care prin aceste sentințe se va dispune confiscarea bunurilor condamnatului, va fi posibilă și nemijlocit, confiscarea bunurilor vizate în cauzele respective.

    Mecanisme similare celor propuse de Ministerul Justiției se regăsesc în legislația procesual-penală a mai multor țări, cum ar fi România, Ucraina, Georgia, Franța.

    Pentru alte noutăți legate de proiectele de legi înaintate, data publicării și intrării în vigoare, urmăriți în continuare publicațiile noastre, precum și pagina de Facebook și canalul de Telegram.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: