PARTENERI PRINCIPALI

Vehiculele înmatriculate provizoriu pentru probe vor fi supuse impozitării – proiect votat în prima lectură

    Vehiculele înmatriculate provizoriu pentru probe vor fi supuse impozitării, potrivit unui comunicat. Deputații au votat joi, 8 decembrie 2022, în prima lectură, proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal și a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. Scopul proiectului constă în stabilirea unor norme și condiții speciale pentru subiecții care au ca scop înmatricularea provizorie pentru probe a autovehiculelor.

    În special, se propune aplicarea unei taxe pentru înmatricularea provizorie pentru probe a autovehiculelor, precum și permiterea încheierii contractelor de asigurare pe perioade mai mici de 12 luni, dar nu mai mici de 15 zile. La propunerea Comisiei Naționale a Pieței Financiare, această perioadă ar putea constitui de la 30 de zile până la 12 luni.

    Deputata Iulia Dascălu, care este autoarea proiectului de lege, a explicat că în prezent, autovehiculele cu plăcuțe probe circulă fără să fie achitat impozitul rutier, fără asigurare și fără revizie tehnică. Astfel, proiectul urmează să ofere egalitate agenților economici”, a concluzionat Iulia Dascălu. În Moldova sunt înregistrate peste 3 mii de plăcuțe cu numere probe, a informat deputata.

    Aplicarea normelor propuse va duce la suplinirea bugetului de stat cu mijloace financiare ratate prin neachitarea taxei de folosire a drumurilor de circa 90% din subiecții ce folosesc transport cu numere de înmatriculare provizorie.

    Autoarea precizează că înregistrarea proiectului a fost precedată de consultări publice.

    Proiectul urmează a fi dezbătut în cea de-a doua lectură, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Suspendare de șase luni pentru citări fabricate: instanța americană separă folosirea IA de neglijența în verificare

    AI Omnibus: Termenii de conformare pentu sistemele de AI cu risc ridicat se mută cu 16 luni, dar supravegherea începe din august

    Newsletter

    Primește cele mai importante știri juridice direct în inbox.

    MĂRIME TEXT: